Școala Solară. Energie verde pentru Liceul Tehnologic Urziceni
Asociația Pădurea Copiilor a lansat vineri, 9 iunie, proiectul „Școala Solară”, finanțat de OMV Petrom, în cadrul unui eveniment găzduit de Liceul Tehnologic Urziceni, la care au participat reprezentanți ai autorităților și instituțiilor locale și județene și membri ai comunității.
Evenimentul a marcat inaugurarea unui sistem fotovoltaic de 10 kWh, care va acoperi integral necesarul de energie electrică și parțial cel de încălzire al corpului nou al liceului, care găzduiește cinci săli de curs și două laboratoare, reducând totodată amprenta sa de carbon.
Sistemul va asigura, de asemenea, energia electrică necesară irigării pe timp de primăvară-vară a lotului didactic al liceului.
Cu o tradiție de peste 70 de ani în formarea tinerilor în domeniul mecanic și agricol, Liceul Tehnologic Urziceni este adaptat nevoilor de formare actuale fiind singura unitate școlară din municipiul Urziceni care oferă posibilitatea tinerilor să se înscrie în învățământul profesional în sistem dual.
„Astăzi, inaugurăm nu doar un sistem fotovoltaic, ci și o viziune. Viziunea pentru viitorul educației și a mediului înconjurător. Suntem mândri să fim o instituție care promovează sustenabilitatea și protecția mediului. Sistemul fotovoltaic nu este doar un panou solar pe un acoperiș, este o sursă de inspirație pentru elevii noștri. Acesta le oferă oportunitatea de a învăța despre energia verde și de a fi martorii unei soluții concrete la problemele cu care ne confruntăm.” a declarat prof. Andrei Pătrașcu, directorul Liceului Tehnologic Urziceni.
Ceremonia de lansare a fost urmată de un „tur verde” în Parcul Tineretului din Urziceni, unde Pădurea Copiilor a înființat în primăvara lui 2022 o pădure urbană miniaturală după metoda renumitului botanist japonez Akira Miyawaki, și la Spitalul Municipal Urziceni, unde asociația a creat o perdea de protecție forestieră. Cele două inițiative de împădurire fac parte din campania România Plantează pentru Mâine, cea mai amplă inițiativă privată de împădurire din România, inițiată de OMV Petrom.
„Școala Solară” va continua în perioada următoare cu o serie de activități interactive cu elevii Liceului Tehnologic Urziceni, pe tema energiei regenerabile.