Vrei sa apelezi la implantul de par si ai anumite temeri? Afla cum le poti depasi
Implantul de par este considerat a fi solutia cea mai la indemana in cazul persoanele care se confrunta cu nemultumirea data de aparitia cheliei pe suprafete intinse la nivelul scalpului sau pentru persoanele care observa cum parul devine tot mai rar pe zi ce trece.
Cu toate ca tratamentul de implant de par este deja tot mai popular si exista numeroase informatii cu privire la aceasta procedura, multe persoane interesate de un astfel de tratament au temeri in ceea ce priveste aceasta procedura.
In ceea ce urmeaza vei afla care sunt modurile prin care cele mai des intalnite temeri in procedura transplantului de par pot fi depasite.
Riscurile care pot surveni in cazul implantului de par
Una dintre temeri se refera la anumite riscuri pe care pacientii le pot avea in urma implantului de par. Multe persoane se tem de efecte adverse, teama ca procedura ar putea fi realizata incorect, riscurile de a ramane cu cicatrici la finalul interventiei sau teama de a nu fi multumit(a) de rezultatele implantului.
La fel ca in cazul oricarei alte proceduri medicale, inclusiv transplantul de par poate ridica anumite riscuri, mai ales daca nu este realizat in conditii optime. Totusi trebuie punctat faptul ca daca apelezi la o clinica specializata in implant de par, riscurile acestea scad semnificativ.
O astfel de clinica asigura medici specializati, cu pregatire si experienta in implantul de par. De asemenea sunt folosite abordari moderne de implant, ceea ce conduce la reducerea riscurilor.
Este important ca orice pacient sa aiba in vedere faptul ca trebuie sa aleaga un raport echilibrat implant de par pret pentru aceasta procedura pentru a beneficia de servicii de calitate.
Pierderea parului transplantat
O alta temere frecvent intalnita in cazul persoanelor care si-ar dori sa urmeze procedura implantului de par este aceea de a pierde ulterior parul transplantat. In momentul in care pacientul se informeaza din surse autorizate si de la medici profesionisti, acestia vor putea intelege faptul ca parul implantat va cadea la cateva saptamani dupa procedura. Dar vorbim despre un lucru absolut firesc.
Firele de par transplantate vor creste din nou in scurt timp si ulterior nu vor mai cadea. Astfel ca rezultatele implantului de par vor putea fi vizibile la aproximativ 5-6 luni de la momentul implantului. Desigur, exista riscul unei proceduri nereusite, dar atunci cand alegi cu atentie clinica pentru implantul de par, acest risc este minim.
Alegerea eronata in cazul clinicii
Tot in randul temerilor persoanelor interesate de procedura implantului de par este cea cu privire la alegerea clinicii. Avand in vedere diversitatea ofertei de astfel de servicii, multe persoane se tem sa nu aleaga o clinica unde sa nu beneficieze de rezultatele dorite.
Clinica unde poti beneficia de medici specializati in implant de par si care ofera metode moderne este alegerea potrivita. Nu uita si de alegerea celui mai bun raport implant de par pret pentru a avea certitudinea ca nu faci rabat de la calitatea serviciilor atunci cand urmeaza sa decizi cu privire la clinica pentru implantul de par.