
Comisia Europeana a publicat astazi editia din 2017 a analizei sale anuale privind situatia sociala si a ocuparii fortei de munca in Europa (ESDE). Rata ocuparii fortei de munca nu a fost niciodata atat de ridicata in UE, iar rata somajului se situeaza la cel mai scazut nivel din decembrie 2008.

Economia României înregistrează o rată de creştere superioară economiilor din ţările vest-europene, iar previziunile specialiştilor rămân optimiste şi pentru anii următori.
Astfel, potrivit Băncii Mondiale, România şi alte ţări est-europene precum Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia vor continua să înregistreze în 2017 creşteri economice superioare celor înregistrate în restul Uniunii Europene. C...

Lipsa timpului liber și schimbarea atitudinii față de joc – rezultatele unui studiu global realizat pe un eșantion de peste 10.000 de persoane din 22 de țări. 74% dintre români aleg să își petreacă timpul liber alături de familie, conform raportului ”World Play Shortage”, parte din Campania Beko ”Partenerul oficial al jocului”.

Un studiu privind nivelul de educație financiară al managerilor, antreprenorilor și profesioniștilor din România, cercetare derulată de compania Profit Point în parteneriat cu Business Days, cea mai mare platformă de business networking din țara noastră, conturează portretul contradictoriu al clasei de mijloc din România. Studiul, un prim pas dintr-un amplu program de educație financiară, arată că...

Implicarea companiilor din Romania in societatea civila este inca la inceput, desi ele au la dispozitie o serie de facilitati fiscale gandite sa incurajeze acest lucru, arata studiul lansat recent de EY Romania si Asociatia ViitorPlus, Omenia ajuta compan